Parohia Sfântul Ioan Gură de Aur

În partea de sus a oraşului Ocnele Mari, satul Lunca[1], pe un deal ce se înalță deasupra locului de unde se extrage sarea, se află aşezată una din frumoasele tipuri arhitectonice de biserici - Biserica Titireciu, fost schit de călugări, ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino, azi biserică de mir a satului Lunca cu hramul Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur. Biserica este declarată monument istoric. Această ctitorie a lui Mihai Cantacuzino este zidită în anul 1729. Acest lucru îl dovedeşte chiar pisania care se află în tinda bisericii. „Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce se numeşte TITIRECIU unde se prăznuieşte hramul marelui Arhiereu şi Dumnezeiescul Sf. Ioan Zlataust, este zidită din temelie, cu toate cele de prin prejur, ziduri ale Domnului Jupân Mihail Cantacuzino, vel spătar cu isprăvnicia domnului jupânului Panait cămăraşul fiind îndrumător şi ostenitor domnului Logofătului Chera de la Vel Ocnă. Iarăşi chir Ioan Ursache s-au acoperit de isprava şi s-au pardosit ferestrele şi s-au scris aceste în zilele prealuminatului împărat Carol al VI lea. Anul de la Cristos, 1729, iar de la Adam 7538 decembrie 30”. Biserica a fost pictata în anul 1747[2] de egumenul Damaschin Cernovodeanul, ea fiind din cărămidă şi având plan treflat. Pictură este în frescă şi nu a fost restaurată.

[ISTORIA ZIDIRII BISERICI FILII] Biserica filie cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost zidită în anul 1938 prin contribuţia enoriaşilor din localitate şi a fostei saline Ocniţa. În anul 1949 a fost sfinţită de Episcopul Iosif Gafton al Râmnicului şi Argeşului. Biserica a fost clădită pe locul unde a existat o altă biserică de lemn, a cărei piatră de la altar a fost zidită la proscomidiarul bisericii celei noi. Acesta este unicul obiect ce se păstrează de la vechea biserică. Clopotula fost adus de la Mănăstirea (fostul Schit) Troianu din Municipiul Râmnicu Vâlcea. [ARHITECTURĂ] Planul acestei biserici a fost făcut de arhitectul Ion Busuioc din Râmnicu Vâlcea. Arhitectura bisericii are timbrul timpului modern, căutându-se ca biserica să corespundă tuturor cerinţelor arhitectonice şi estetice. Piatra de fundaţie ce s-a întrebuinţat la această biserică a fost donată de enoriaşul Ion Gaman, zis Iordache. Biserica nu a fost pictată timp de 42 ani. În anul 1980 în timpul pr. Tănasie Iulian, cu contribuţia enoriaşilor din parohie, cu un mic ajutor din partea parohiei Trăistari, reprezentată de pr. Veţeleanu Gheorghe, a stareţului Mănăstirii Frăsinei, Neonil Ştefan, a fost pictată de Dan Neamu din Craiova. Biserica a fost sfinţită în anul 1981 de către arhiepiscopul Gherasim Cristea. În anul 1989 i s-au făcut lucrări de consolidare şi reparaţii în urma avariilor suferite de la cutremurul din 1987, efectuându-se cu această ocazie şi lucrări precum consolidarea celor trei turle, vopsirea acoperişului din tablă galvanizată cu grund şi bronz, vopsirea asterialei precum şi văruirea exterioară. Tot în această perioadă s-a construit o clopotniţă metalică având la subsol şi o cameră, un prăznicar de 6 m., cu sala de mese și un monument al eroilor. Ulterior s-a recurs la împrejmuirea cimitirului şi a curţii bisericii precum şi la racordarea la sursa de apă potabilă. În anul 2009, sub păstorirea pr. Tănasie Florin s-a construit o capelă şi o bucătărie care serveşte pentru hramul bisericii precum şi pentru toate înmormântările care se oficiază. [ISTORIA ZIDIRII BISERICI FILII] Biserica filie cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Teica a fost construită prima dată din lemn în anii 1674-1678 de Dionisie ieromonahul. În anul 1726 a fost rezidită de logofătul Mihalcea de la Curtea Ocnii. Biserica a fost multă vreme schit de maici. Astăzi este biserică de mir. Biserica a fost pictată în anul 1742 cu cheltuiala lui jupân Panaitescu. La intrare, deasupra uşii, se află scrisă următoarea pisanie: „Această sfântă şi dumnezeiască biserică ce se numeşte TEICA se prăznuieşte hramul "Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, izvorâtor de mir este zidită din temelie şi înfrumuseţată cum se vede cu toată cheltuiala domnului Mihalcea de la Curtea Ocnii şi întâmplându-se să moară a rămas nezugrăvita de Jupân Panaitescu tot funcţionar la Ocna, la 1702 dec.2”.